Fileuri de şalău cu sos

Printeaza

Fileuri de şalău cu sos

Fileuri de şalău cu sos

Ingrediente:

  • 100 ml ulei
  • 500 g ciuperci
  • o lingură de busuioc
  • o jumătate de lingură de cimbru tocat
  • două cepe
  • 800 g roşii
  • doi morcovi
  • 4 fileuri de şalău
  • o salată verde sau roşie
  • parmezan
  • două limete
  • o lingură de amidon
  • boia dulce
  • sare, piper

Preparare:

Fileurile de şalău se spală, se aşază într-o tavă unsă cu ulei, se stropesc cu sucul de limetă şi se condimentează cu sare şi piper. Se presară boia dulce, se adaugă două pahare de apă şi se introduc în cuptor.

Se ţin 30-45 de minute la foc mediu, se scot şi se pun pe un platou, acoperindu-se cu un capac. Morcovii se curăţă, se fierb în apă cu sare, apoi se taie în cubuleţe

Ciupercile se curăţă de pieliţă, se spală şi se taie în felii. Cepele se curăţă de foi, se toacă mărunt se pun la călit în ulei încins. Se căleşte ceapa timp de două minute, se adaugă ciupercile şi se prăjesc până când au căpătat o culoare maronie şi a scăzut sucul lăsat de ele.

Se adaugă cubuleţele de morcovi, roşiile curăţate de pieliţă şi tocate mărunt.

Se condimentează, se fierb 20-30 de minute, se adaugă amidonul dizolvat cu puţină apă, verdeaţa tocată şi se mai fierbe încă cinci minute.

Fileuri de şalău cu sos.jpg

Pofta buna!

1 comentariu

  1. N-am gasit salau si am facut biban cu sos. Foarte gustos.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.