Crochete de linte

Printeaza

O reteta delicioasa de crochete de linte din: linte rosie, ou, boia iute, chimen, coriandru, piper negru boabe, iaurt si zeama de lamaie.

Ingrediente:Crochete de linte

  • 350 g linte roşie
  • 1 ou
  • 1 lingură boia iute
  • 1 lingură chimen
  • 1 legătură coriandru proaspăt
  • 1/2 lingură piper negru boabe

pentru sos:

  • 250 g iaurt
  • 1 lămâie (zeama)

 

Mod de preparare:

Pune lintea la înmuiat peste noapte, apoi scurge-o şi fierbe-o 15 minute în apă cu sare. Scurge-o din nou şi paseaz-o în blender.

Transferă pasta de linte într-un castron. Adaugă oul, chimenul, boiaua iute, sare şi piper râşnit, după gust, şi frunzele de coriandru. Amestecă bine toate ingredientele şi modelează din compoziţie crochete rotunde cu diametrul de 5 cm şi înalte de 1 cm.

Aşază-le într-un vas termorezistent îmbrăcat cu hârtie de copt. Coace-le circa 30 de minute în cuptorul încălzit la 190° C, în vasul acoperit cu folie de aluminiu (în acest fel, crochetele nu se vor usca). Scoate-le din cuptor, aşază-le pe un platou şi lasă-le să se răcească.

Amestecă câteva minute cu furculiţa iaurtul cu zeama de lămâie, apoi pune sosul obţinut într-o salatieră şi serveşte-1 alături de crochete sau toarnă-1 peste ele. Dă totul la rece circa 2 ore înainte de a servi.

Crochete de linte

Crochete de linte

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.