Cozonac trandafir cu nuci

Printeaza

Cozonac trandafir cu nuci din: faina, oua, zahar, drojdie, lapte, rom, coaja de lamaie sau portocala, sare, nuci, unt, margarina, stafide, esenta.

 

Ingrediente pentru aluat:

  • 1/2 kg fainaCozonac_ trandafir_ cu_ nuci
  • 5 oua
  • 6 lingurite zahar
  • 40 g drojdie
  • 1 pahar lapte
  • 1 lingura rom
  • coaja rasa de la 1 lamaie sau portocala
  • 1 varf cutit sare

Ingrediente pentru umplutura:

  • 200 g nuci
  • 300 g unt sau margarina
  • 300 g zahar
  • 100 g stafide

Ingrediente pentru sirop:

  • 1 ceasca lapte
  • 3 linguri zahar
  • 2-3 linguri esenta, dupa preferinta

Mod de preparare:

Drojdia o dizolvi in lapte, o amesteci cu faina si zaharul si lasi la crescut timp de 1 ora.

Cand a crescut aluatul, adaugi ouale, unul cate unul, sarea, romul, coaja rasa de la lamaie sau portocala.

Framanti totul 10-15 minute, apoi lasi aluatul la crecut timp de jumatate de ora.

Totul se prepara la caldura, iar cand este pus la dospit, aluatul trebuie sa fie usor acoperit (nu cu ceva greu), ca sa-l lase sa creasca in voie, la o temperatura de cel putin 30°C.

Pe o planseta presari faina si, cu mainile unse usor intinzi o foaie din aluat, in grosime de 1,5 cm, foaie pe care o ungi cu untul frecat inainte cu zahar, pana devine spuma.

Peste stratul de unt presari pe toata foaia nucile macinate si cateva stafide. Infasori foaia, formand un sul pe care il tai in 8-10 bucati.

Fiecare bucata o strangi la unul dintre capete si le asezi una langa alta, cu partea stransa in jos, intr-o forma rotunda de tort, unsa cu unt si tapetata cu faina.

Lasi la crescut o jumatate de ora, apoi introduci forma la cuptor la foc potrivit, timp de 30 de minute.

Inainte cu 10 minute de a fi scos din cuptor (daca doresti), poti pune peste acest cozonac in forma de trandafir un sirop preparat dintr-o ceasca de lapte si 3 linguri de zahar (sau trei sferturi ceasca apa cu 4 linguri zahar).

Le fierbi inainte la foc mediu, timp de 5 minute si, cand stingi focul, adaugi si 2-3 linguri esenta, dupa gust. Torni siropul peste cozonac si-l mai lasi la cuptor 5-10 minute, cu focul spre mic.

Dupa ce s-a copt cozonacul, il scoti din forma cat este cald, cu mare grija sa nu se desfaca, iar trandafirasii sa ramana uniti.

Cozonac trandafir cu nuci

Cozonac_ trandafir_ cu_ nuci

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.