Ciorba de miel (cu macris)

Printeaza

O reteta simpla si delicioasa de ciorba de miel cu macris din: carne de miel, frunze de macris, ceapa, galbenus, smantana, orez, tarhon, leustean, patrunjel si sare.

Ingrediente:Ciorba de miel (cu macris)

  • 1/2 kg. carne de miel
  • 300g. frunze de macris
  • o ceapa mijlocie
  • 1 galbenus
  • 100 ml smintina
  • 25g. orez (1 lingura)
  • tarhon, leustean, patrunjel
  • sare

Mod de preparare:

Carnea se pune la fiert pentru aproximativ 50 de minute in 2 l apa rece, impreuna cu o ceapa taiata marunt si o lingurita rasa de sare. Macrisul, numai frunzele, fara codite, se spala in 2-3 ape; apoi , se ia cate un manunchi si se taie in felii mai late. Se adauga in ciorba si se lasa sa fiarba inca 30 minute.

Macrisul are acreala lui naturala si da un gust foarte placut carnii de miel. Odata cu macrisul se pune si orezul, ca ciorba sa fie mai deasa sau se pot face galuste din albus. Cand toate sunt fierte, se sareaza dupa gust, si, daca este prea acra, se mai adauga putina apa. Cine doreste o ciorba mai acra poate adauga zeama sau sare de lamaie.

Ciorba se ia de pe foc si se drege cu galbenusul amestecat cu smantana. Pentru aroma, se pun frunze de tarhon sau hasmatuch, leustean si patrunjel, sau din toate cite putin.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.