Cartofi cu carne de miel la cuptor

Printeaza

Cartofi cu carne de miel la cuptor din: pulpa de miel, sare, piper, rozmarin, usturoi, cimbru, ulei de masline, cartofi, ulei pentru prajit si vin rosu.

Ingrediente:Cartofi_cu_carne_de_miel_la_cuptor

  • 600 g pulpă de miel
  • sare
  • piper
  • rozmarin
  • 2 căpăţâni usturoi
  • cimbru
  • ulei de măsline
  • 8 cartofi
  • ulei pentru prăjit
  • vin roşu

 

Mod de preparare:

Se împarte pulpa de miel în patru, se spală şi se şterge cu un prosop absorbant de bucătărie. Se condimentează cu sare şi piper, se unge cu puţin ulei de măsline, se presară cimbru şi rozmarin, se stropeşte cu vin roşu şi se lasă câteva minute la frigider.

Între timp, se curăţă şi se spală cartofii, se taie bucăţi potrivite, se condimentează cu sare şi piper alb şi se prăjesc în uleiul bine încins pe o parte şi pe cealaltă. Se scot şi se scurg pe un şervet absorbant, iar apoi se aşază într-o tavă cu puţin ulei.

Se scoate carnea de miel din frigider şi se rumeneşte câteva minute în puţin ulei. Se pune apoi peste cartofi, se taie căpăţânile de usturoi, se aşază în tavă şi se bagă la cuptorul bine încins.

După ce au stat în cuptor şi s-au rumenit, friptura şi cartofii se stropesc cu vin şi se servesc cu salată de sfeclă roşie sau salată verde, ornată cu crenguţe de rozmarin.

Cartofi cu carne de miel la cuptor

Cartofi_cu_carne_de_miel_la_cuptor

Pofta buna!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.