Budincă de pâine, prune şi vin

Printeaza

O reteta de Budincă de pâine, prune şi vin din: chifle, unt, prune, vin rosu, albusuri, galbenusuri si zahar.

Ingrediente:

  • 4 chifle mari (sau felii de cozonac sau de franzela) nu proaspete
  • 250 g unt
  • 150 g prune fara samburi
  • 250 ml vin rosu fiert
  • 4 albusuri
  • 2 galbenusuri
  • 150 g zahar

 

Mod de preparare:

Tăiaţi chiflele în felii cu grosimea de 1cm şi prăjiţi-le în unt, până când se rumenesc uniform. Treceţi prunele prin maşina de to­cat, pentru a obţine un piure. Ungeţi cu unt un vas termorezistent şi aşezaţi pe fundul lui un strat de felii de chifle prăjite.

Deasupra puneţi piureul de prune şi acoperiţi cu feliile de chifle rămase. Peste acestea turnaţi vinul fierbinte. (Puteţi fierbe vinul cu arome pentru a da un gust mai plăcut budincii – scorţişoară, nucşoară, vanilie etc). Bateţi albuşurile spumă, adăugând trep­tat zahărul.

Când spuma se ţine bine de tel, adăugaţi gălbe­nuşurile bătute, amestecaţi prin răsturnare şi turnaţi amestecul peste ingredientele din vas. Nivelaţi spuma şi coaceţi budinca la foc potrivit, până când se rumeneşte uniform.

Budincă de pâine, prune şi vin

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.