Budincă de fasole cu vafe din parmezan

Printeaza

O reteta de Budincă de fasole cu vafe din parmezan din: fasole alba, ou, ceapa, foi de dafin, ulei de masline extravirgin, supa de legume, ceapa verde, sare, morcovi, cartofi, sare, praz si parmezan.

Ingrediente:Budincă de fasole cu vafe din parmezan

  • 120 g fasole albă cu bobul mic
  • 1 ou
  • 1 ceapă mică
  • 2 foi de dafin
  • 1 lingură ulei de măsline extravirgin
  • 100 ml supă concentrată de legume
  • 1 legătură (10-20 fire) civetă (sau ceapă verde)
  • sare

pentru legume:

  • 4 morcovi
  • 4 cartofi lunguieţi
  • faină albă
  • sare

pentru sos:

  • 2 fire de praz
  • 2 foi de dafin
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • supă de legume

altele:

  • ulei de măsline extravirgin
  • vafe din parmezan

 

Mod de preparare:

Pune fasolea într-un vas cu apă şi las-o la înmuiat peste noapte. Clăteşte-o, pune-o într-o oală cu apă rece şi cu 2 foi de dafin şi fierbe-o până când se înmoaie, schimbând apa în timpul fierberii de două ori, apoi scurge-o. Căleşte ceapa tocată în puţin ulei şi adaug-o la fasole (păstrează câteva boabe pentru decor).

Pune 1 ou şi supa concentrată de legume, apoi pasează, trece compoziţia prin sită şi potriveşte gustul de sare. Toarnă compoziţia în 4 forme individuale mici şi coace-le 25-30 de minute la 160° C. Scoate budincile din cuptor şi taie-le pe fiecare în trei. Presară-le cu civetă tocată mărunt pe toate părţile şi ţine-le la cald.

Cu ajutorul unei râzătoare taie cartofii şi morcovii fâşii lungi şi subţiri. Fă din ele ghemuleţe folosind puţină apă şi faină. Prăjeşte-le în ulei de măsline încins, scurge-le, sărează-le, după gust, şi ţine-le la cald.

Inăbuşă prazul tocat, împreună cu 2 foi de dafin, în 2 linguri de ulei şi acoperă cu supă de legume. Trece totul prin sită pentru a obţine un sos destul de fluid.

Toarnă sosul de praz pe fundul farfuriilor. Pune trei bucăţi de budincă într-o parte a farfuriei şi aşază între ele vafe de parmezan. Pune pe cealaltă parte câteva ghemuleţe de legume prăjite, decorează cu boabe de fasole fiartă si serveste imediat.

Budincă de fasole cu vafe din parmezan

Budincă de fasole cu vafe din parmezan

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.