Varză dulce cu afumătură
Ingrediente:
- o varză de două kilograme
- cinci linguri de ulei
- 300 g costiţă afumată
- două cepe potrivite
- un ardei gras
- cinci roşii mari
- cinci căţei dolofani de usturoi
Mod de preparare:
Scoateţi oasele de la costiţă şi puneţi-le în grăsimea dintr-o cratiţă mare, alături de ceapa tocată solzişori, până se înmoaie la foc potrivit. Adăugaţi varza şi ardeiul tocat, puneţi sare şi acoperiţi cu un capac.
Amestecaţi des şi după o jumătate de oră puneţi roşiile curăţate de piele, tăiate cubuleţe şi un pahar de apă. Daţi la cuptor la foc potrivit până scade zeama şi varza e fiartă.
Tăiaţi feliuţe subţiri de costiţă şi prăjiţi-le. Stingeţi cu mujdei de usturoi şi turnaţi-le peste varză, mai daţi cinci minute la cuptor şi serviţi cu ardei iute sau smântână. Şi mămăligă!
Pofta buna!