Miel umplut

20 February 2010

 

Ingrediente:

  • 1 piept întreg de miel care se va pregăti pentru umplut
  • măruntaiele de la un miel
  • 1 lingură untură în care se călesc 3 legături de ceapă verde şi 3 legături de usturoi verde
  • 3 ouă fierte tari tăiate mărunt
  • 3 ouă crude
  • 100 g came (miel, viţel sau porc)
  • 100 g franzelă înmuiată în lapte şi stoarsă
  • sare
  • piper
  • mărar
  • pătrunjel

 

Mod de preparare:

Tai coastele de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, în dreptul fiecărui cartilaj faci o tăietură cu un cuţit foarte bine ascuţit. Cu ajutorul cuţitului şi al mâinii dezlipeşti carnea de pe coaste, obţinând o pungă pe care o vei umple cu un amestec ca de drob, pe care-l vei pregăti din ingredientele de mai sus.

Locul deschizăturii îl vei coase cu aţă. Condimentezi carnea cu sare, piper, boia dulce şi o aşezi într-o tavă în care ai pus untură ca să se rumenească mai frumos şi o ceaşcă de apă. Introduci tava la cuptor şi, din când în când, stropeşti friptura cu sosul din tavă. înainte de a servi scoţi aţele cu atenţie.

O tai rece, rămânând pentru fiecare felie câte o costiţă. Se serveşte la aperitiv, dar se poate servi şi cu cartofi prăjiţi şi salată.

 

Pofta buna!

Alte retete:

Coşuleţe de parizer cu ouă
Pui picant cu legume
Mini-tartă cu prune şi brânză
Friptură de porc cu sos brun
Tort cu zmeură şi cocos

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*