Alimente care nu ar trebui să lipsească de pe masa diabeticilor

Printeaza

Peste 1,5 milioane de români suferă de diabet zaharat, iar în întreaga lume se confruntă cu această boală endocrină în jur de 350 de milioane de oameni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în 2030 numărul deceselor cauzate de diabet se vor dubla, aceasta fiind una dintre cele mai frecvente boli cronice netransmisibile ale secolului XXI, principala cauză a orbirii, a amputaţiilor şi a insuficienţei renale.

Pentru a preîntâmpina declanşarea diabetului zaharat, dar şi pentru a ameliora simptomele acestei boli, există o serie de alimente care pot scădea nivelul de zahăr din sânge şi care nu ar trebui să lipsească nici de pe masa unei persoane sănătoase, darămite din farfuria unui bolnav de diabet.

Declanşarea diabetului este legată, într-o oarecare măsură, de factorul genetic, însă şi factorii de mediu joacă un rol foarte important, pe aceeaşi treaptă cu abuzul alimentar, în speţă excesul de produse zaharoase.

Puţini cunosc rolul laptelui de vacă în apariţia diabetului, cercetările sugerând că albumina din laptele de vacă ar duce la apariţia unor anticorpi care, prin reactivitate încrucişată, afectează în cele din urmă celulele beta pancreatice şi astfel contribuie la apariţia diabetului zaharat.

Sedentarismul şi obezitatea sunt alţi doi factori care au un rol important în declanşarea diabetului, urmaţi de stresul psihic excesiv.

Două tipuri principale de diabet:

1. Diabetul zaharat tip I (diabet zaharat insulino-dependent), cauzat de absenţa totală a secreţiei de insulină datorită distrucţiei celulelor secretoare din pancreas, fiind afectaţi cei cu predispoziţie genetică. Apare până în vârstă de 30 de ani, deoarece celulele secretoare de insulină din pancreas se autodistrug.

2. Diabetul zaharat tip II (diabet zaharat non-insulino-dependent), consecinţă a reducerii sensibilităţii ţesuturilor la insulină sau deficit în producerea de insulină. Sunt afectate persoanele de peste 45 de ani, cauza principală a bolii fiind regimul de viaţă nesănătos.

Alimente salvatoare

Ciocolata neagră: este bogată în flavonoizi care scad rezistenţa la insulină şi stabilizează nivelul zahărului din sânge.

· Ceaiul verde: flavonoizii pe care îi conţine combat inflamaţiile cronice cauzate de alimentaţie bogată în grăsimi şi sedentarism, stimulează activitatea insulinei.

· Agavele: nutrienţii regăsiţi în acest fruct stimulează producţia unui hormon care ajută la eliberarea insulinei.

· Citricele: sunt bogate în antioxidanţi şi vitamina C şi au proprietăţi similare insulinei, grepfruturile, portocalele şi lămâile fiind recomandate, cu precădere, bolnavilor de diabet zaharat de tip II.

· Scorţişoara: încetineşte absorbţia zahărului în sânge, menţine nivelul de insulină în limite normale şi creşte activitatea antioxidanţilor.

Peştele: sporeşte sensibilitatea la insulină din cauza conţinutului de acizi graşi omega 3, este o sursă excelentă de proteine slabe, reduce concentraţia de glucoză din sânge.

· Iaurtul slab, sărac în grăsimi şi zahăr. În schimb, laptele integral, iaurtul gras, brânzeturile fermentate, brânză de vaci grasă, frişcă, smântâna şi untul sunt interzise.

Albuşul de ou: conţine proteine slabe şi sărace în carbohidraţi. Sunt interzise gălbenuşul de ou, ouăle prăjite, maioneza, sosurile preparate cu gălbenuş.

Nucile şi alunele: furnizează grăsimi sănătoase esenţiale şi reduc riscul de diabet cu 21%.

Legumele verzi: spanacul, napii, varză, broccoli, lăptucile sunt sărace în calorii şi carbohidraţi, o singură porţie reducând diabetul cu până la 14%.

Fulgii de ovăz: conţin o fibră numită Beta-Glucan care face minuni pentru cei care suferă de diabet.

 

Articol preluat de aici.

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.